Pe marginea prapastiei !


Sunt scârbită de-a dreptul de tot ce se întâmplă în țara asta. Peste tot se promovează incultura și prostia. Nici cei mai buni și pregătiți oameni nu au vreo șansă într-o astfel de țară. De aceea sfatul meu este ca toți cei care au posibilitatea, să meargă să studieze și să se formeze în străinătate! La noi în țară toate sistemele au defecte: fie că vorbim de cel politic, de sănătate sau învățământ, peste tot domnește aceeași nesimțire, iresponsabilitate și indiferență. Oricât de competent și de bine pregătit ai fi nu ai nici o șansă într-o țară ca România dacă tatăl tău nu este senator, mama procuror, și lista poate continua. Sunt dezgustată de mizeriile care mi se expun în față zi de zi. Se spune că trebuie să fii selectiv, sa alegi doar ce este mai bun, însă cu părere de rău spun că nu ai ce și din ce să alegi. Trăim vremuri foarte grele, vremuri dominate de non-valori, de “inteligenți cu diplomă”, să nu le spun altfel. Un mare înțelept, Seneca, spunea că “dacă nu știi în ce port vrei să ajungi, nici un vânt nu este favorabil”. Puține sunt persoanele care reușesc să clădească ceva de unele singure, fără ajutor, fără să facă anumite compromisuri. 
În ceea ce mă privește, abia acum constat că mereu am alergat după niște lucruri care mi-au adus satisfacție doar pe moment. Nu este bine să fii perfecționist pentru că niciodată nu vei fi mulțumit de tine. Mă refer aici strict la mine, mereu îmi doresc mai mult și mai mult… Reușesc să obțin lucrul respectiv, simt o bucurie de neimaginat pe moment, dar apoi… imi văd în continuare de “vânătoarea de reușite”, uitând de lucrul pe care am reușit să-l obțin cu atâta greutate în urmă cu puțin timp. Sunt exact ca un copil care își bate la cap părinții să-i cumpere o jucărie preferată dintr-un magazin, se joacă vreo câteva zile cu ea după care o aruncă într-un colțișor și uită de ea. Cel mai greu de suportat este eșecul. E foarte ușor să urci, foarte greu să te menții și e al naibii de greu să pici de acolo, de sus. Uneori eșecul te trezește la realitate dar în același timp, atunci când pornești din nou la drum, ai o lecție de viață în spate, o lecție care îți va fi de mare ajutor în experiențele viitoare!
Asta e… și oamenii puternici au nevoie uneori de un eșec pentru a se trezi la realitate!
 
 
Advertisements

Franturi de ganduri …


Dacă la un moment dat simt că nu îmi pot controla lacrimile, iar acestea îmi șiroiesc fără oprire, nu înseamnă că sunt o plângăcioasă sau o persoană slabă.
Dacă zâmbesc mereu asta nu înseamnă că nu sufăr, că în sufletul meu nu se dau bătălii crunte și că obrajii mei nu au un gust de… sare.
Dacă spun ce gândesc asta nu înseamnă că sunt un om rău.
Dacă uneori răbdarea mea ajunge la o anumită limită, întorc spatele și plec, asta nu înseamnă că sunt arogantă. Am nevoie doar de câteva minute de singurătate.
Dacă sunt un om bun, care sare în ajutor ori de câte ori un prieten, sau oricare altă persoană are nevoie, asta nu înseamnă că ei trebuie să profite de acest lucru.
Dacă ignor nesimțirea, impertinența, ironia, lipsa respectului, îngâmfarea, toate aceste lucruri nu mă transformă într-un om rău, ci într-o persoană indiferentă!
Dacă greșesc nu mă poate condamna nimeni, fiecare dintre noi greșește și învață din greșeli.
Dacă uneori îmi lipsește doza minimă de modestie asta nu înseamnă că mă cred mai deșteaptă decât cei din jurul meu sau mai capabilă să fac anumite lucruri.
Dacă cer sau aștept un sfat, înseamnă că am nevoie de o vorbă bună pentru a putea merge mai departe, pentru a putea depăși momentul.
Dacă mă cert cu persoanele dragi mie, asta nu înseamnă că nu țin la ele și că nu le iubesc. Fiecare persoană mai are accese de furie: justificate sau nu.
Dacă există momente când nu vreau să vorbesc cu nimeni, asta nu înseamnă că nu aș vrea să mi se vorbească.
Sunt o persoană care greșește din neatenție, din firesc, din inconștiență… Sunt o persoană care a cunoscut de multe ori eșecul și tot de atâtea ori succesul. Sunt o persoană de încredere, care oferă necondiționat prietenie și sprijin, atât timp cât există reciprocitate. Sunt un amalgam de trăiri!

NU POTI ….


Nu poți cere atenție după ce ai ignorat fără milă un timp îndelungat tot ce te înconjoară.
Nu poți prețui fericirea dacă nu ai cunoscut vreodată ce este tristețea, dacă nu ai suferit și pierdut.
Nu poți cunoaște un om cu adevărat dacă nu îi acorzi încredere, respect, acel sentiment de siguranță pentru a se putea apropia de tine.
Nu poți reuși dacă nu depui puțin efort și dacă nu-ți dorești cu adevărat.
Nu poți aștepta să fii respectat dacă nu te respecți în primul rând pe tine.
Nu poți zâmbi când inima și sufletul îți plâng, îți poate reuși doar dacă ești un actor bun. 
Nu poți cere încredere când tocmai ai încheiat un pact cu minciuna.
Nu poți să desconsideri pe nimeni atât timp cât nu îi cunoști adevărata capacitate.
Nu poți cere la nesfârșit fără a dărui la rândul tău din toată inima.
Nu poți fi la nesfârșit superficial. Undeva, cândva, cineva, îți va întoarce fiecare gest necugetat pe care l-ai făcut. 
Nu te poți plânge că ai fost uitat când de fapt i-ai ignorat pe cei care aveau nevoie de tine la un moment dat.
Nu te poți lupta cu destinul așa cum nu te poți lupta cu morile de vânt!

Drumuri


Ce înseamnă întreaga noastră existență? Multe drumuri, drumuri lungi și întortocheate, cu multe străzi, multe intersecții, multe bariere, multe hopuri, căi cu un singur sens, rute ocolitoare. Vorbim de drumuri drepte, drumuri prăfuite care nu duc nicăieri, căi lungi și obositoare, drumuri bătătorite de trecerea timpului sau drumuri-labirint în care ne pierdem căutând cu disperare o cale de ieșire. Principalul meu obiectiv a fost să străbat toate aceste străzi luând deciziile cele mai bune. Recunosc, cel mai tare m-au încurcat intersecțiile. Sunt atât de multe! Pe ce drum să o iau? La dreapta? Sau poate la stânga? Să merg drept înainte? Poate trebuie să mă întorc! De multe ori a trebuit să analizez foarte bine ce vreau, tocmai pentru a alege drumul cel bun. Te gândești că acestea se vor rări după o anumită perioadă, dar mergând tot înainte ele continuă să apară. Și din nou ești pus în postura de a face o altă alegere.
Mi s-a întâmplat de “n” ori să amețesc învârtindu-mă în cerc. Am străbătut multe tunele în speranța că voi găsi calea cea mai simplă și mai ușor de parcurs pentru a ajunge la capătul labirintului. M-am umplut de praf în încercarea mea de a străbate drumuri uitate și prăfuite de timp. De multe ori mi-am pierdut răbdarea în fața unor bariere care nu s-au mai ridicat. Am sperat că drumurile închise mă vor atenționa spre ce eșec mă îndrept. Uneori am reușit să ocolesc prăpăstiile, alteori am picat în abisul lor și de fiecare dată am reușit să ies la suprafață. Am mers de multe ori cu inima deschisă, cu viteze mari, poate în căutarea adevărului, a fericirii, apoi am încetinit, conștientă de pericolul ce mă urmărește.
Acum pornesc din nou la drum cu inima ușoară ca picătura de ploaie. De această dată nici o adiere de vânt nu poate să-mi pună piedică.

Ploua


Plouă mărunt și des. Plouă peste visele mele, peste gândurile mele. Aceeași cadență, același ritm melodios al ploii, aceleași întrebări fără răspuns. Plouă peste așteptări, peste speranțe, dor, prietenii și legături ascunse. Plouă liniștit. Cerul plânge, se simte greu și cedează. Nimic nu mai e la fel și totuși ceva familiar rămâne mereu. Plouă pentru trecut, prezent și viitor. Plouă pentru mine, pentru tine, pentru voi. Plouă pentru depărtări și apropieri. 
           Plouă pentru un nou început, iar eu ador ploaia!

Ganduri


 De multe ori te întrebi de ce tu ești cea care suferă mereu. Te întrebi de ce tocmai în capul tău se sparg toate fără să-ți treacă prin filtrul gândirii că sunt mulți în postura ta. Îți pierzi și ultima picătură de speranță și încet, încet, te prăbușești în nepăsare și ignoranță. Refuzi să lupți și te predai destinului mult prea ușor. Pleci capul atunci când ar trebui să faci contrariul, taci chiar și atunci când știi că spui adevărul, te simți nefericita ești trista și totuși nu faci nimic pentru a schimba acest lucru. Începi să te obișnuiești cu acceptarea unui drum pe care tu singura ți-l clădești fără să-ți dai seama. De ce nu poți să treci peste un hop și să încetezi să-ți plângi mereu de milă? Nu te gândești la satisfacția unora și la umbra de tristețe pe care o lași pe chipurile celor care țin la tine? Nu crezi că ești cam egoista? Nu crezi că principala ta grijă ar trebui să fie liniștea sufletească și împăcarea cu propria persoană? Chiar și atunci când totul se prăbușește în jurul tău, când nimeni nu-ți mai dă vreo șansă, când toți te ignoră și nu-ți mai vorbesc, când ghinioanele se țin scai de tine, nu-ți pierde credința și speranța! În loc să îți plângi de milă, depășește momentele care te-au adus la clacare, acceptă viața cu bune și cu rele, gândește-te de două ori înainte să faci ceva și ține cont de repercusiunile pe care le poți atrage. Când simți că un drum ți s-a închis, nu te panica, o ușă întotdeauna îți va sta deschisă, pentru fiecare este pregătit ceva mai bun. Așa trebuie să gândim mereu, toate se întâmplă cu un scop. Oamenii dragi din viața noastră ne sunt luați subit tocmai pentru că Cineva are nevoie de ei. E ca și cum ai merge într-o grădină plină cu flori și ai avea de ales între cele mai frumoase și cele  mai puțin estetice flori. Pe care le-ai alege? Pe cele mai frumoase, așa-i? De multe ori ratăm anumite șanse tocmai pentru ca dezamăgirea să nu fie prea mare la final. Ne sunt închise porți  și ne sunt scoase în cale toate aceste situații și fel de fel de capcane pentru a fi testați. Oare dacă tristețea nu ar exista am mai aprecia cu atâta sete bucuria și liniștea? Am ști cum să reacționăm în anumite situații limită dacă nu am fi 

fost obișnuiți cu greul? Am mai prețui lumina zilei, lumina Soarelui și albastrul fermecător al cerului dacă am ști ce ne rezervă secundele următoare? Este un  simplu test la care ar trebui să răspundem cu toții!
Ești un luptătoare, nu te scufunda în mlaștină,  trăiește-ți viața după propriile legi, fără regrete și luptă întotdeauna pentru idealurile tale, pentru ceea ce îți dorești pentru că poți. Pentru tine nimic nu e greu, ai nevoie de voință și de câțiva mililitri de optimism pe care să-i injectezi fix în venele care duc la inimă!

Nu deranjați! Sufletul meu este în renovare!


Astăzi, Soarele a fost cam insistent. Razele lui m-au trezit de dimineață. N-am avut de ales, am sărit din pat și ca de fiecare dată, m-am îndreptat către geam. Inima a început să-mi râdă de bucurie. copacii înfloriți împrăștiau un iz puternic de parfum, iar verdeața te îndemna să ieși cât mai repede afară, la plimbare. 

Și cum Primăvara dă semne că se instalează, am hotărât să trag obloanele sufletului și să văd ce schimbări pot face, să reorganizez și să scot tot ce am acumulat cu sau fără voia mea. Vreau să alung tristețea, straturile de gheață care s-au depus pe pereții sufletului meu, vreau să încep curățenia de primăvară. Vreau să  mă dezinfectez de dezamăgiri, de regrete, de durere, de indiferență, de neputință. Trebuie să șterg bine și ferestrele, uneori lacrimile mi s-au scurs până în adâncul sufletului. Urmele de sare trebuie șterse bine cu buretele. 
     E vremea curățeniei! Nu pentru că e primăvară, ci pentru că sufletul are nevoie de liniște, de eliberare, de un nou început. În momentul în care ne eliberăm, renaștem. După ce terminăm de curățat, e lesne de înțeles că trebuie să ne apucăm de redecorat. Când o iei de la capăt, trebuie să schimbi anumite lucruri tocmai pentru a lăsa în urmă lucrurile care te-au apăsat și ți-au îngreunat traiectoria. Tot curățând și aruncând ce nu-ți mai folosește în încăpere, trebuie să umpli golul. Așadar, încep prin a agăța câteva tablouri de speranță, câteva flori multicolore pentru a-mi readuce în suflet frumusețea și puritatea, pe jos pun un covor verde de speranță, la geamuri pun o perdea de credință, pe masă un coșuleț de prietenie și la urmă îmi îmbrac sufletul într-o rochie elegantă de gală. Ca totul să fie perfect, nu rămâne decât să luminez încăperea cu iubire și fericire. 
     Curățenia e gata, sufletul e din nou liber și primitor. Miroase a parfum. Simțiți? Eu simt miros de tei!