.Viata ca o coridă


Bravând, dintr-un impuls naiv de a-mi bagateliza regretele, am cochetat cu idea că adevărata experienţă se bazează pe greşeli şi că experienţa este cu atât mai preţioasă cu cât greşelile sunt mai multe şi mai grave. Ignorăm, poate cu bună ştiintă, un fapt totuşi bătător la ochi, că nenorocirile cele mai multe vin de la ideile false pe care ni le formăm despre noi şi despre viaţă.Dacă n-am ajuns totuşi până la a fi mândră de defecte, o datorez nu unei virtuţi, ci, printr-o ironie a soartei, unui defect: am simţit mereu mai mult decât am înţeles, sensibilitatea mea o ia inaintea logicii. Şi am simţit pericolul înainte de a înţelege că acest mijloc, excelent pentru a te feri de regrete, e şi extrem de primejdios. Faci o piruetă şi ai rezolvat problema! Aidoma celor care se defulează luând orice peste picior. Ce m-ar fi despărţit de ei? Procedeul. Mijlocul. Scopul ar fi fost acelaşi. Obţinerea unui somnifer gratuit, bun pentru orice insomnie.Dar aş putea să mint, evident, şi minimalizându-mi defectele. Există o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept, dar cât de corectă sunt când spun “mă acuz şi în acest fel mă apăr?” Se poate minţi nu numai ascunzând adevărul sau spunându-l incomplet, ci şi spunând adevăruri mărunte, care nu costă nimic, pentru a le trece sub tăcere pe cele cu adevărat importante. În acest caz faci cam acelaşi lucru ca toreadorii, dispretuiţi de Goya, care n-au curajul să stea în faţa taurului, nu indrăznesc decât să sară peste el cu prăjina când se apropie.Chiar dorită, sinceritatea absolută nu e uşor de atins şi poate că nici nu e posibilă. Te izbeşti în tine însuţi de o tristeţe care te demoralizează. Ce rost are? te întreabă ea. Unele greşeli tot nu mai poţi să le îndrepţi. Nu poţi să răsuceşti clepsidra. Şi, apoi, chiar dacă te hotărăşti să spui totul nu vei reuşi să exprimi totul. O confesiune presupune răbdare, curaj, voinţă, pricepere de a spune, dar, în ultimă instanţă, ea e şi o chestiune de şansă. Cât izbutesc cuvintele să exprime din ceea ce e ascuns în tăcere?Şi poate că însuşi faptul că-mi place să-mi împart greşelile în greşeli frumoase, salutare, şi greşeli jenante, regretabile, e un subterfugiu abil. În felul acesta scap dintr-o singură mişcare de o parte din regrete. Îmi rămâne să mă descurc cu celelalte, în faţa cărora nu servesc la nimic eschivele din tauromahie.De un lucru sunt totuşi sigură. Că renunţarea e şi mai dificilă decât perseverenţa. Că pierd mai puţin vorbind. Nu mi-am explicat niciodată de ce ar trebui să cred că am venit pe lume vinovată , şi nu-mi pot însuşi principiul iertării absolute, dar mi-am lămurit şi am acceptat ceva important. Că n-are rost să zic despre întâmplările din  viaţa mea: asta am vrut să fac, asta nu, asta îmi aparţine, asta nu. Tot ce am făcut îmi aparţine. Sunt responsabilă de tot. Oricum, n-aş mai putea deosebi între ceea ce a ales destinul pentru mine şi ceea ce am ales eu. A spune: n-am fost eu de vină, destinul a fost de vină, nu ne face mai putin vinovaţi, ci mai puţin liberi ….

image

Advertisements

Fi creativ !


In prezent traim in era digitala , o era in care totul este computerizat si creat pentru a ne face viata mai usoara. O idee  de principiu nemaipomenita, dar care din pacate ne face mai lenesi . Ganditi-va  doar la varietatea de jocuri pentru telefoane si calculatoare. Foarte multi dintre noi pierdem extrem de mult timp stand in fata unui astfel de gadget  fara a  face nimic constructiv. In mod inconstient aceste  jocuri ne fac sa fim mai superficiali, mai introvertiti si  ne reduc enorm capacitatea de concentrare si gandire. Astfel ajungem sa ne pierdem una dintre cele mai importante calitati pe care le poate avea rasa umana-creativitatea.
Creativitatea este procesul de creare al ideilor originale ce au valoare. Cel mai adesea acestea  provin din interactiunea modurilor interdisciplinare diferite de a vedea lucrurile. Deci, poate nu ar trebui  ca elevii din ziua de azi sa  se planga atat de tare ca au prea multe materii de invatat. Chiar daca nu intelegem rostul lor pe moment nu putem sti nicioadata cand ne-ar trebui acele informatii pe care noi le consideram inutile. Toti oamenii se nasc creativi, dar din pacate sistemul nostru educational este facut in asa fel incat sa o taie de la radacina. Exista un singur raspuns corect  si acela se afla la sfarsitul cartii (cateodata).In sistemul nostru educational greseala este cel mai rau lucru care i se poate intampla unui elev. Pe scurt, educam oamenii sa isi piarda capacitatile creative prin stigmatizarea greselilor.
Fiind inca fragezi la minte , copiii au o imaginatie si o creativitate debordanta care poate fi foarte usor observata prin inovativitatea lor in a gasi o solutie pentru orice. Picasso a spus ca toti copiii se nasc artisti.  Arta este in esenta cea mai profunda expresie a creativitatii umane. Copiii  cand vor sa realizeze ceva incearca. Chiar daca nu stiu cum, ei  incearca. Nu vreau sa spun ca a gresi este acelasi lucru cu a fi creativ, dar daca nu esti pregatit sa gresesti nu vei veni niciodata cu ceva original.
In zilele noastre creativitatea este la fel de importanta in educatie ca stiinta de carte si ar trebui sa le acordam aceeasi importanta. As dori ca totul sa nu se bazeze pe un singur raspuns corect, ca elevii sa fie incurajati sa caute si alte explicatii cat mai neconventionale cu putinta si, mai presus de toate, sa nu fie certati pentru ca au gresit. Consider ca trebuie cultivata gandirea de tip “out of the box”, sa incercam sa gandim in afara tiparelor ,sa le spargem si poate chiar sa creem unele noi. Creativitatea , impreuna cu inteligenta, asigura evolutia continua a intelectului, previne  plafonarea  si  ne mentine mereu angrenati in ceva cu caracter progresiv.

O fi vinul sfintit, dar hepatita e boala dracului.


Printre zecile de obiceiuri religioase mizerabile si scarboase (sa nu uitam de pupatul cadavrelor mumificate, cunoscute drept moaste sfinte) se numara si impartasania.
Impartasania are trei parti.
Intai te duci la popa, cotizezi si te spovedesti. Adica-i spui toate secretele, sa stie si el ce-ai facut tu si, la o adica, sa transmita mai departe cui trebuie. Da, stiu, spovedania e sfanta si popa nu zice nimic. Da, da, cum sa nu…
Apoi urmeaza slujba. Te tine popa in picioare cateva ore, ca sa bolboroseasca cateva poezii, sa-l laude pe Domnul (ala care ti-a omorat familia, care ti-a schingiuit copiii, da, Domnul ala care a facut toate astea pentru ca te iubeste de nu mai poate) si sa-ti povesteasca despre tipul care cica a reinviat acum 2.000 de ani (de cand cu defibrilatoarele sau masajul cardiac, zilnic invie mii de oameni, dar asta nu se pune).
Ultimul pas al impartasaniei este raspandirea herpesului, racelii sau hepatitei. Iese popa din altar cu o sticla de vin sfintit (adica prost, ca doar nu da el prostimii vinul ala bun) si, cu aceeasi lingurita, imparte boli la toata lumea. De fapt, nu el da boala, ci ala care are, el doar o raspandeste. Daca baga X… primul gura la lingurita si are herpes sau hepatita, toata parohia ii va impartasi soarta.
Normal ca nu se sesizeaza nici un organ competent. Organele te chinuie pe tine ca n-ai pus servetel la cafea, ca e o pata pe cana, dar la popa care baga aceeasi lingurita in gura a sute de oameni nu se uita nimeni.
Pentru ca, nu-i asa, biserica n-ai voie sa o critici, pentru ca risti sa faci puscarie.